Titlu

Stephane Bride, la Forumul de la Doha: Republica Moldova optează pentru dinamizarea cooperării economice internaționale
05/13/2015 - 16:28

13 mai 2015, ChișinăuViceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride a participat, în perioada 11-13 mai curent, la cea de a XV-a ediție a Forumului anual de dezbateri, desfășurat în capitala statului Qatar, Doha.

 

În cadrul sesiunii ”Economie și Energie”, alături de premierul Maltei, Joseph Muscat, ministrul Petrolului din Kuweit, Ali Bin Al-Omair, Stephane Bride a susținut un discurs despre dezvoltarea economică a țării, accesul la resursele energetice tradiționale și regenerabile, conexiunea la piețele internaționale, valorificarea pieței europene.

 

Vorbind despre cooperarea internațională, ministrul Economiei a optat pentru dinamizarea relațiilor economice atât la nivel european, cât și mondial, menționând că Guvernul Republicii Moldova și-a concentrat eforturile pentru dezvoltarea unor relații comerciale cu partenerii, bazate pe încredere și responsabilitate.

 

 

”Moldova a acceptat deja competiţia cu mediul economic european și internațional. De aceea ne vom axa efortul în continuare pe creșterea competitivității prin aplicarea standardelor de calitate internaționale, inovare și transfer de tehnologie, reducerea barierelor administrative pentru îmbunătățirea mediului de afaceri și a climatului investițional, dezvoltarea economiei rurale, în special a celor non-agricole, asigurarea securității și eficienței energetice prin diversificarea surselor de energie și valorificarea surselor de energie regenerabilă, consolidarea cooperării economice internaționale pe dimensiuni bilaterale, regionale și multilaterale”, a spus Stephane Bride.

 

În ceea ce privește securitatea energetică, ministrul Economiei a spus că Republica Moldova a stabilit opțiunea clară pentru integrarea în Uniunea Europeană și piața sa internă a energiei. Cererea de aderare la Tratatul Cartei Energiei și Tratatul de instituire a Comunității Energiei și îndeplinirea cu succes a etapelor de aderare reprezintă o dovadă clară a acestei opțiuni.

 

 

De asemenea, Stephane Bride a avut, astăzi, o întrevedere cu Saad Al-Sherida Kaabi, directorul executiv al companiei Qatar Petroleum, cu care a discutat despre stabilirea relațiilor de colaborare și identificarea unor oportunități de dezvoltare investițională și economică. Ministrul Economiei a mai avut discuții neformale cu ministrul Petrolului din Kuweit, demnitari din Quatar și statele arabe care dispun de programe de stat de dezvoltare a investițiilor în țările europene și care reprezintă principalul partener al lor. În context, Stephane Bride i-a invitat la Chișinău, la un forum de afaceri preconizat pentru toamna anului curent.

 

Forumul de la Doha a reunit circa 500 de participanți de nivel înalt din 80 de țări și organizații ale lumii.