Titlu

Turcia este interesată în dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova
11/03/2016 - 17:19

3 noiembrie, Chișinău – Turcia este interesată în dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova pe toate dimensiunile, inclusiv prin realizarea proiectelor investiționale cu participarea companiilor din ambele state. O declarație în acest sens a fost făcută astăzi de  Ambasadorul Republicii Turcia în Republica Moldova, Hulusi Kiliç, în cadrul întrevederii cu viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei.

 

În opinia diplomatului de la Ankara, despre interesul Turicei de a aprofunda relațiile bilaterale vorbește și intrare în vigoare, începând cu 1 noiembrie curent, a Acordului de liber schimb dintre Moldova şi Turcia, care oferă noi oportunități de inițiere a unor proiecte reciproc avantajoase atât pentru domeniul industrial al celor două state, cât și cel agroalimentar.

 

La rândul său, vicepremierului Octavian Calmîc, a menționat că Turcia a fost întotdeauna un partener strategic pentru Republica Moldova, fapt demonstrat și prin prezenta companiilor turcești în top 10 state cu cele mai mari investiții străine directe în economia națională, iar intrarea în vigoare a Acordului de liber schimb nu doar va permite diversificarea schimburilor comerciale, dar și inițierea unor noi proiecte bilaterale cu perspectiva exportului mărfurilor atât pe piața din Vest, cât și cea din Est.

 

Referindu-se la intensificarea relațiilor de cooperare, ministrul Economiei a specificat că după intrarea în vigoare a Acordului de liber schimb dintre Moldova şi Turcia și adoptării de către Guvernul Republicii Moldova a Planului de  Acțiuni privind ameliorarea situației social-economice din Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia pentru perioada 2016-2019, au apărut noi oportunități de realizare a unor proiecte investiționale în regiunea dată cu implicarea capitalului turcesc.

 

În context, interlocutorii au menționat că Forumul Investițional „Invest Gagauzia-2016”, care se va desfășura sâmbătă, 5 noiembrie 2016, la Comrat, precum și întrevederea în cadrul acestei reuniuni a viceprim-ministrului Octavian Calmîc cu omologul său turc, Tuğrul Türkeş, constituie un bun prilej pentru stabilirea unor noi programe de cooperare bilaterală.