Titlu

Valabilitatea rapoartelor de inspecție tehnică a autobuzelor se prelungește până pe 15 iunie
05/05/2020 - 17:43

Ministerul Economiei și Infrastructurii a solicitat Comisiei pentru Situații Excepționale, prelungirea valabilității rapoartelor de inspecție tehnică periodică pentru vehiculele rutiere de tip autobuz. Astfel, inspecția tehnică a vehiculelor care a expirat după data de 12 martie curent, se prelungește până la data de 15 iunie 2020.

Odată cu declararea stării de urgență companiile de transport de pasageri și-au sistat activitatea, iar efectuarea inspecției tehnice periodice implică mai multe cheltuieli pentru operatorii – taxele pentru impozitul rutier, asigurarea RCA și inspecția tehnică periodică.

În prezent, impozitul rutier și RCA nu este achitatdin cauza stopării activității și lipsei mijloacelor financiare a operatorilor de transport. De asemenea, odată cu începerea activității de transport, operatorii vor fi nevoiți să efectueze imediat inspecția tehnică periodică.

„Ținând cont de faptul că operatorii de transport nu muncesc de aproape 2 luni, ei nu dispun de mijloace circulante suficiente, respectiv plata imediată a acestor taxe constituie o povară. Începând cu această săptămâna va fi reluată treptat activitatea operatorilor de transport, iar prelungirea valabilității rapoartelor de inspecție tehnică până la data de 15 iunie, le oferă posibilitatea acumulării mijloacelor financiare necesare. Totodată, măsura propusă ne va permite să nu aglomerăm stațiile de inspecție tehnică”, susține ministrul Sergiu Railean.