Titlu

Viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu a avut o întrevedere cu omologul său din Bulgaria, Daniela Vizieva
04/07/2016 - 15:49

7 aprilie 2016, Chişinău – Viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, s-a întâlnit, ieri, cu viceministrul Economiei Republicii Bulgaria, Daniela Vezieva, aflată intr-o vizită de lucru în țara noastră.

 

Vizita delegației bulgare în Republica Moldova a  început cu deplasarea la zona economică liberă din raionul Taraclia, însoțită de Ambasadorul Republicii Bulgare la Chișinău, Piotr Vîlov, iar din partea Republicii Moldova au fost prezenți Viceministrul economiei, Vitalie Iurcu si directorul general MIEPO, Vitalie Zaharia.

 

La Taraclia delegația a fost întîlnită de Președintele raionului Taraclia, Chiril Tatarlî, precum și de oameni de afaceri din regiune.

 

Reprezentanții ambelor delegații au vizitat zona economică liberă din Taraclia, în care recent a fost deschisă o fabrica de producere a ceramicii, cu capacitatea de producere de 1,2 mil. m2 ceramică, care a creat circa 100 locuri noi de muncă. În cadrul vizitei, administratorul fabricii a menționat că este în proces de negocieri cu un investitor care și-a manifestat interesul de a investi într-o fabrică de producere a cablurilor electrice, cu crearea a 1000 locuri de muncă.

 

Ulterior delegația s-a deplasat în zona economică liberă din Tvardița, unde a vizitat fabricile de divinuri,  spumante si o unitate de producere a mezelurilor.

 

De asemenea, au fost discutate oportunitățile de colaborare între mediul de afaceri din Bulgaria și antreprenorii moldoveni, precum și atragerea investițiilor bulgare in Republica Moldova.