Titlu

Vicepremierul Octavian Calmîc a întreprins o vizită de lucru în raionul Rezina
06/02/2017 - 16:30

2 iunie, Chișinău – Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a efectuat o deplasare de lucru în raionul Rezina, unde s-a documentat cu situația social-economică din această unitate teritorial-administrativă, a discutat cu agenții economici din teritoriu și s-a familiarizat cu activitatea Uzinii de producere a cimentului ”Lafarge Moldova”.

 

În cadrul discuțiilor cu agenții economici din teritoriu, vicepremierul Octavian Calmîc a făcut o trecere în revistă a principalelor acțiuni ale Guvernului, îndreptate spre susținerea mediului de afaceri, creării premiselor pentru dezvoltarea acestuia, inclusiv prin reducerea numărului organelor de control, susșinerea agenților economici prin intermediul diferitor programe guvernamentale sau realizate cu contribuția partenerilor de dezvoltare, etc. ”Suntem un Guvern pro-business și vom face tot posibilul pentru susținerea agenților economici în procesul de inițiere și dezvoltare a unei afaceri. Mai mult, noi nu planificăm majorarea taxelor și impozitelor pentru agenții economici, dinpotrivă intenționăm să le reducem ca mijloacele respective să fie investite în dezvoltarea companiilor, creșterea competitivității lor atât pe piața internă și regională, cât și cea internațională”, a specificat ministrul Economiei.

 

Referindu-se la programele de perspectivă, vicepremierul Calmîc a menționat că Guvernul intenționează să dezvolte programul de subvenționare în agricultură, inclusiv prin capitalizarea anuală a acestuia, inițieze noi programe de susținere, prin intermediul ODIMM, a întreprinderilor mici și mijlocii, etc. Ministrul Economiei a accentuat că crearea unui mediu egal pentru activitatea tuturor companiilor este una din prioritățile Executivului, deoarece doar într-un sistem competitiv și transparent pentru toți actorii din piață ”putem dezvolta o economie sănătoasă, care să corespundă exigențelor zilei de azi”.

 

În timpul dialogului, agenții economici din regiune au adresat vicepremierului mai multe întrebări vizavi de programele și strategiile de dezvoltare social-economice a țării pe termen scurt, mediu și lung, au solicitat informații mai detaliate despre proiectele implementate prin ODIMM, proiectul ”Prima casă”, etc. Totodată, oamenii de afcaeri din raionul Rezina au înaintat un șir de propuneri, care în opinia lor va contribui la dezvoltarea businessului nu doar în regiune, dar și în stat. În special, aceștea au solicitat suportul autorităților centrale în procesul de extindere a pieții de desfaceri pentru producția autohtonă, reducere taxelor pentru mediu și celor natoriale pentru legalizarea/consolidarea terenurilor agricole, limitarea adaosului comercial pentru comercializanții produselor alimentare, etc.

 

 

La întreprinderea ”Lafarge” vicepremierul Octavian Calmîc s-a familiarizat cu procesul de producere, a discutat cu administrația și colectivul întreprinderii despre problemele existente în activitate, fiind abordate și unele soluții care ar permite dezvoltarea uzinii.