Titlu

Vicepremierul Octavian Calmîc va participa la Reuniunea Miniștrilor comerțului din statele în curs de dezvoltare fără Litoral Maritim
06/21/2016 - 16:27

21 iunie, Chișinău – Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei,  va participa, în perioada 22-24 iunie curent, la Geneva, Elveția, la cea de-a cincea Reuniune a Miniștrilor comerțului din statele în curs de dezvoltare fără Litoral Maritim (LLDC), organizată de către Oficiul Înaltului Reprezentant ONU pentru țările cel mai puțin dezvoltate, țărilor fără ieșire la mare și țărilor mici insulare în curs de dezvoltare (UN-OHRLLS) în comun cu Organizația Mondială a Comerțului (OMC).

 

În cadrul reuniunii vicepremierul Octavian Calmîc va avea o întrevedere de lucru cu directorul general al Organizației Mondiale a Comerțului, Roberto Azevêdo, în cadrul căreia vor fi abordate subiectele privind dezvoltarea relațiilor de parteneriat dintre Republica Moldova și OMC, participarea mai activă a țării noastre în diferite proiecte, realizate de această instituție internațională, care include 162 de state-membre, precum și posibilitatea implementării, cu suportul OMC, a unor proiecte investiționale în economia națională.

 

În cadrul ședințelor plenare, participanții la forum vor discuta despre sporirea nivelului de implementare a  agendelor de comerț și dezvoltare a acestora pentru LLDCs, reducerea costurilor comerciale, agenda pentru dezvoltarea durabilă a OMC până în 2030, etc. În cadrul acestor paneluri de lucru ministrul moldovean al Economiei va avea câteva incursiuni, în care va prezenta poziția Republicii Moldova în mai multe chestiuni de pe ordinea de zi.

 

La 22 iunie, la sediul OMC din Geneva, va avea loc Ceremonia de depunere a instrumentelor de ratificare a Acordului privind Achizițiile Publice și a Protocolului de amendare a Acordului de la Marrakesh privind constituirea OMC, întocmit la Geneva la 27 noiembrie 2014 (Acordul privind Facilitarea Comerțului), urmată de o recepție organizată de către  Reprezentanța Permanentă a Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU din Geneva cu prilejul aniversării a 15 ani de la aderarea Republicii Moldova la OMC.

 

La Geneva, Octavian Calmîc va mai avea o întrevedere cu directorul general al Camerei de Comerț al Genevei, Jacques Jeannerat, precum și directorii mai multor companii și corporații elvețiene, în cadrul cărora le va prezenta oportunitățile investiționale oferite de Republica Moldova și posibilitățile de dezvoltare a relațiilor comercial-economice dintre două state.

 

 

La finele aflării sale în Elveția, vicepremierul Octavian Calmîc va avea o întrevedere cu reprezentanții diasporei moldovenești, în cadrul căreia va discuta atât despre politicile implementate de Guvern pe toate dimensiunile, cât și despre posibilitățile oferite de autoritățile centrale persoanelor migrante, care intenționează să revină în țară și să-și dezvolte o afacere.