Titlu

Astăzi ministrul Anatol Usatîi a participat la prezentarea studiului „Costul reglementării de stat a activității întreprinderilor 2019”
03/03/2020 - 14:25

„Evenimentul de astăzi constituie o platformă excelentă şi unică pentru a trece în revistă realizările Guvernului privind  crearea unui climat de afaceri favorabil, eficient şi prietenos, pe de o parte și creionarea problemelor și obstacolelor  percepute de business la interacțiunea cu autoritățile cu drept de reglementare, pe de alta parte”. Declarația a fost făcută de ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, la prezentarea studiului „Costul reglementării de stat a activității întreprinderilor”, realizat de Grupul Banca Mondială.

 

Realizat timp de 15 ani în Republica Moldova, monitorizând 18 domenii de intervenție din partea statului în activitatea agenților economici, acest studiu implică anumite costuri de conformare pentru întreprinderi reprezentând percepția managementului companiei asupra evoluției indicatorilor. Astfel, potrivit rezultatelor pentru anul 2019, majoritatea parametrilor studiului atestă o îmbunătățire sau o situație similară perioadei de comparație, totodată managerii fiind optimiști în privința îmbunătățirii condițiilor de afaceri, constată studiul anual elaborat de Banca Mondială.

Atingerea efectelor pozitive se datorează în mare parte reformei cadrului de reglementare a mediului de afaceri. În rezultatul procesului de revizuire si optimizare a actelor permisive eliberate de către autoritățile administrației publice centrale numărul acestora a fost redus de la 416 la 152. În total au fost eliminate 264 acte permisive, ceea ce a permis reducerea poverii administrative asupra mediului de afaceri şi economii de cca 12 milioane de dolari.

Implementarea Ghișeului Unic oferă antreprenorilor şi  autorităților publice doar avantaje. Din totalul 152 de acte permisive prevăzute de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, au fost elaborate, aprobate și testate pașapoarte pentru 129 acte permisive sau 85% din totalul actelor permisive; 61 acte permisive din 129 configurate se eliberează prin SIA GEAP sau 47% din numărul actelor permisive; 23 autorități emitente de acte permisive din numărul total de 31 autorități eliberează acte permisive prin SIA GEAP (77%). Conform statisticilor prin sistemul electronic au fost depuse 38 mii de cereri pentru obținerea actelor permisive, eliberate 35 mii de acte permisive și colectate venituri din servicii in valoare de 31,8 milioane lei, iar durata medie de obținere a documentului permisiv grație ghișeului unic electronic este de 6 zile la moment, comparativ cu 30-40 zile până la implementarea acestuia.

Numărul controalelor a scăzut în 2019, de evidențiat că, la finele anului trecut, cu suportul Grupului Băncii Mondiale a fost lansat Registrul de stat al controalelor, actualmente, Registrul de stat al controalelor este funcțional, în premieră, fiind generate şi planurile de control pentru anul 2020, care sunt disponibile pentru publicul larg fiind publicate on line.

Potrivit studiului, mai mult de jumătate din respondenți (53%) consideră că procesul de notificare în comerț s-a simplificat comparativ cu un an în urmă.

„Studiul respectiv reprezintă un exercițiu foarte important și productiv în același timp. Avem mult de lucru în domeniul reglementării activității de întreprinzător şi nu doar, astfel încât toate aspectele legate de Costurile de conformare la reglementările de stat pentru mediul de afaceri în Republica Moldova care au fost identificate în cadrul studiului curent, vor servi, în perioada următorului an, ca priorități pentru Guvern în vederea continuării implementării politicilor pentru îmbunătățirea mediului de afaceri și a climatului investițional din țara noastră”, a menționat ministrul Economiei și Infrastructurii.

Cercetarea a fost efectuată în perioada octombrie – decembrie 2019 pe un eșantion de 609 întreprinderi și reflectă percepția oamenilor de afaceri asupra costurilor de timp și bani pentru a se conforma cerințelor legale în 13 domenii.

Anatol Usatîi a mulțumit reprezentanților Băncii Mondiale pentru sprijinul continuu în crearea mediului favorabil pentru dezvoltarea sectorului privat în Moldova.