Titlu

Compania germană Dräxlmaier își lărgește activitatea în Moldova, creând peste 1 500 locuri noi de muncă
08/26/2019 - 17:08

Secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Alexandru Sonic, a participat pe 25 august curent la deschiderea oficială a unei noi fabrici Dräxlmaier în Republica Moldova. În cadrul evenimentului de deschidere, Alexandru Sonic a menționat că Ministerul Economiei și Infrastructurii apreciază efortul investitorilor care dezvoltă capacități locale și creează noi locuri de muncă în Republica Moldova.

 

„Vom dezvolta politici care asigură condiții optime pentru dezvoltarea mediului de afaceri și atragerea investițiilor străine, și vom susține toți investitorii pentru a atinge obiectivul nostru comun – extinderea businessurilor și creșterea capacităților locale de producere cu valoare adăugată înaltă”, a declarat Secretarul de stat.

 

Prin această investiție, producătorul de cabluri auto german își consolidează prezența în țara noastră, urmând să dezvolte în cadrul Zonei Economice Libere din Cahul un proiect investițional în valoare totală de circa 30 milioane euro și care prevede crearea a 1500 locuri de muncă.

 

Kai Mussmann, şef de Operațiuni SE Europa de Est, a apreciat buna cooperare cu autoritățile Republicii Moldova. „Datorită experienței pozitive pe care o avem în Moldova în ultimii 12 ani, ne-a permis ca noi să ne extindem în sudul țării și să ne promovăm afacerea. Pe aproximativ 17.000 de m², mai mult de 500 de angajați sunt acum în măsură să producă cablaje electrice de înaltă calitate pentru producătorii de automobile. Numărul angajaților va crește în următorii ani, ceea ce ne va permite să realizăm şi alte proiecte”.

 

În Moldova, compania Dräxlmaier a venit în 2007, când a deschis prima hală de producere în cadrul Zonei Economice Libere Bălţi. Valoarea totală a investițiilor realizate de către Dräxlmaier Group în cadrul Zonei Economice Libere Bălți constituie circa 100 milioane dolari. Valoarea vânzărilor nete a producției industriale în anul 2018 a constituit 4,5 miliarde lei. Până în prezent, Dräxlmaier a creat în Republica Moldova în total peste 6000 locuri noi de muncă.