Titlu

Ministrul Anatol Usatîi în discuții cu Ambasadorul Republicii Italiene în țara noastră, Valeria Biagiotti
12/17/2019 - 09:00

„Italia este un partener important al Republicii Moldova. Despre asta vorbesc și cifrele, și anume cele circa 1400 de întreprinderi cu capital italian, investițiile cărora însumează 1,756 miliarde lei în capitalul social. Sper ca și în continuare să avem o colaborare frumoasă, proiecte durabile și eficiente”, a menționat ministrul Anatol Usatîi în cadrul întrevederii cu Ambasadorul Republicii Italiene în țara noastră, Valeria Biagiotti.

În cadrul întâlnirii, oficialii au discutat despre cooperarea comercial-economică, promovarea şi protejarea reciprocă a investițiilor, cooperarea în materie industrială, dezvoltarea și promovarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii etc.

De asemenea, Anatol Usatîi a declarat că una din prioritățile Ministerului Economiei și Infrastructurii este dezvoltarea unui mediu investițional atractiv și transparent în primul rând pentru investitorii care deja își desfășoară activitatea pe piața Republicii Moldova, deoarece aceștia și istoriile lor de succes reprezintă cartea de vizită pentru atragerea potențialilor investitori.

Reamintim că Cedacri International, Fly Ren Energy Group și Consulcesi Tech sunt companiile care au înființat cel mai mare parc fotovoltaic din Republica Moldova – Parcul solar „Fly Ren”. Acesta se află în comuna Băcioi și este construit din 400 de baterii fotovoltaice.